Uniunea Europeană și-a asumat actor major în combaterea schimbărilor climatice, iar unul dintre instrumentele sale de politică climatică este EU Emissions Trading System (EU ETS). Lansat în 2005, EU ETS rămâne un sistem de comercializare a certificatelor de emisii, acoperind aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii.

Definiție și obiective

EU ETS este un sistem de tip cap and trade, care stabilește o limită maximă (cap) pentru emisiile totale permise de dioxid de carbon (CO₂) și alte gaze cu efect de seră prevăzute de legislație. În interiorul acestui plafon, companiile pot cumpăra și vinde certificate de emisii (EU Allowances – EUAs), creând un stimulent economic puternic pentru reducerea poluării acolo unde costurile sunt cele mai mici. Obiectivul principal al sistemului este de a reduce emisiile într-o manieră cost-eficientă, contribuind la atingerea țintelor climatice stabilite la nivel european și global (ex. Acordul de la Paris).

Cadru juridic

Din punct de vedere juridic, sistemul a fost reglementat prima dată prin Directiva 2003/87/CE, care a intrat în vigoare în 2005. A fost modificată în 2009 printr-o directivă (Directiva 2009/29/CE) care a extins domeniul de aplicare și a introdus licitațiile pentru alocarea certificatelor. O altă modificare a venit în 2018 (Directiva (UE) 2018/410), când s-a decis creșterea ritmului anual de reducere a plafonului. În 2021, pachetul Fit for 55 a adus noi schimbări pentru ca UE să poată reduce emisiile cu cel puțin 55% până în 2030 comparativ cu nivelul din 1990. În plus, sistemul ETS a fost extins pentru a include și transportul maritim, iar în viitor va exista un sistem separat pentru clădiri și transport rutier.

Cum funcționează sistemul EU ETS

Stabilirea plafonului (cap): Se determină o limită maximă pentru emisiile totale de CO₂ ale sectoarelor acoperite (energie electrică, industrie grea, aviație intra-UE și, din 2024, transport maritim).

Emiterea certificatelor: Fiecare certificat (EUA) permite emiterea unei tone de CO₂. O parte dintre certificate sunt acordate gratuit pentru industriile expuse riscului de relocare (ex. siderurgie, ciment), iar restul sunt vândute la licitații.

Comercializarea certificatelor (trade): Companiile care emit mai puțin decât alocarea pot vinde certificatele excedentare celor care nu reușesc să își reducă emisiile, stimulând reducerea totală la costuri minime pentru economie.

Reducerea anuală a plafonului: Plafonul scade în fiecare an, asigurând astfel atingerea obiectivelor climatice pe termen lung.

Exemple în state membre UE

În Germania, creșterea prețului certificatelor de emisii a contribuit la închiderea treptată a centralelor pe lignit și la creșterea investițiilor în energie regenerabilă și gaze. În Polonia, unde cărbunele încă are un rol important, sistemul ETS a adus alocări gratuite și fonduri europene pentru modernizarea sectorului energetic, dar ritmul schimbărilor rămâne lent. În România, zone precum Oltenia depind încă de lignit și cărbune, iar costurile ETS sunt resimțite de companii. Totuși, o parte din banii obținuți prin vânzarea certificatelor sunt folosiți pentru modernizarea rețelelor și pentru sprijinirea proiectelor de energie regenerabilă, în linie cu planul REPowerEU.

Beneficiile și limitele sistemului EU ETS

Acest sistem are atât avantaje, cât și limite. Pe de o parte, ajută la reducerea controlată a emisiilor și este eficient din punct de vedere economic, pentru că fiecare companie decide unde și cum își reduce poluarea. De asemenea, încurajează investițiile în tehnologii mai curate și generează venituri importante pentru statele membre, bani care pot fi folosiți în proiecte energetice și pentru sprijinirea industriilor afectate. Pe de altă parte, prețul certificatelor poate fi instabil, ceea ce face dificilă planificarea investițiilor pe termen lung. Există și riscul ca unele companii să-și mute producția în afara UE dacă aceste costuri cresc prea mult. În plus, țările care depind încă de cărbune, cum este Polonia, sunt mai afectate de costurile tranziției și au nevoie de sprijin financiar suplimentar, cum ar fi cel oferit prin Fondul pentru Tranziție Justă.