Tranziția către neutralitate climatică presupune, pe lângă reducerea directă a emisiilor, utilizarea mecanismelor de compensare a carbonului. Acestea sunt integrate în strategiile de mediu ale Uniunii Europene și ale companiilor care operează în statele membre.
Definiție în legislația europeană
Termenul carbon offset se referă la măsuri sau proiecte care reduc, captează sau evită emisiile de CO₂e. Offset-ul este acțiunea în sine, în timp ce carbon credit desemnează unitatea certificată generată de această acțiune (a certified unit representing the removal, reduction, or avoidance of one metric tonne of CO₂ equivalent (CO₂e)). Conform Comisiei Europene, compensarea emisiilor implică finanțarea unei reduceri echivalente într-o altă locație, pentru a contrabalansa emisiile care nu pot fi reduse direct (COM(2021) 800 final, Communication on Sustainable Carbon Cycles). Legislația UE definește carbon offset ca fiind acțiunea de compensare, iar carbon credit ca fiind rezultatul certificat al acelei acțiuni, utilizabil oficial pentru a demonstra reducerea emisiilor în contabilitatea climatică.
Prin urmare, offset-urile de carbon reprezintă acțiuni verificate care contribuie la reducerea emisiilor globale și completează strategiile climatice prin compensarea emisiilor care nu pot fi eliminate direct. Prin susținerea proiectelor certificate, companiile sprijină atât obiectivele climatice, cât și dezvoltarea durabilă a comunităților implicate.
Exemple de bună practică în Uniunea Europeană
Un proiect forestier certificat este LIFE Terra, coordonat de Fundación Life Terra din Spania și finanțat prin Programul LIFE al Comisiei Europene. Scopul proiectului este plantarea a 500 de milioane de arbori până în 2025 în țări precum Spania, Portugalia, Olanda, Germania și Grecia. LIFE Terra utilizează metodologii recunoscute de standardele internaționale Gold Standard și Verra pentru a garanta calitatea și trasabilitatea offset-urilor generate. Informații detaliate pot fi consultate pe site-ul oficial https://www.lifeterra.eu.
Un alt exemplu este proiectul de captare a metanului din depozitul de deșeuri Pohlsche Heide, Germania, implementat de regia de gestionare a deșeurilor din districtul Minden-Lübbecke. Operatorul a instalat sisteme pentru colectarea și utilizarea energetică a metanului, generând electricitate și obținând certificări CERs în cadrul CDM. Proiectul este inclus de Agenția Europeană de Mediu (EEA) și Centrul Comun de Cercetare (JRC) ca exemplu de bună practică pentru eficiența sa în reducerea gazelor cu efect de seră cu potențial ridicat de încălzire globală. Detalii tehnice sunt disponibile în baza de date UNFCCC CDM: https://cdm.unfccc.int/Projects/DB/DNV-CUK1165837621.12/view.
În România, proiectele de carbon offset certificate includ Silvador Climate Action, implementat de Silvador Company SRL și Forest Capital SRL, conform standardului Verra VCS VM0012 (Improved Forest Management). Proiectul gestionează 1 538 ha de pădure în județele Dâmbovița și Buzău, generând Verified Carbon Units (VCU) disponibile pentru achiziție pe piața voluntară, cu status actual validat și activ (www.silvador.ro).
Un alt proiect este Rotunda Forest Carbon Project, implementat de Global Forest Support GmbH împreună cu SC Rotunda SRL, certificat tot prin Verra VCS VM0012, acoperind circa 1 500 ha de păduri în Carpați. Acesta a fost primul proiect de acest tip din Europa care a implementat metodologia VM0012, fiind validat oficial și generând VCU tranzacționabile (https://www.scsglobalservices.com/news/first-european-improved-forest-management-carbon-offset-project-achieves-independent).
Al treilea exemplu din România este Involtor Future Agriculture East-Europe Project, implementat de Involtor pe terenuri agricole din România, utilizând standardul Verra VCS VM0042 (Improved Agricultural Land Management), care a generat un lot inițial de 64 645 VCU pentru o suprafață de 4 170 ha, având status aprobat cu primele credite disponibile spre vânzare (https://verra.org/approval-of-first-vcus-under-verras-improved-agricultural-land-management-methodology-vm0042/).